GHICITORI
La est e
aşezată, Vine
de departe Au
păduri de brad,
De
peşti e populată, De
Bulgaria ne desparte, Vârfuri
ascuţite,
Vara o căutăm Curge
liniştită, Cărări
şerpuite
La soare să
stăm, Spre
mare e pornită. Culmi
încărunţite;
În ea să
înotăm. (Dunărea) Locu-i
minunat
( Marea Neagră) Pentru
colindat.
(munţii)
Culmile
sunt mai domoale, Locul
neted şi întins Spune
locul unde oare
Pantele
sunt mai uşoare. C-un
covor de grâu cuprins. Dunărea
se varsă-n mare
Păduri de
stejari şi fag (câmpia) Şi-o
comoară minunată
Ne întâmpină cu drag. De
plante şi animale
Vii, livezi, cărbuni şi sare – Se
arată.
Ce forme de relief e
oare? În
nord îi poţi găsi, (Delta
Dunării)
(dealurile) Munţi ai căror
nume,
Dacă
te uiţi atent,
În centru de ţară Două
râuri îţi vor spune.
Se află
o comoară; (Maramureş) În Munţii Rodnei,
printre nori
Are gaze, livezi şi vii Ca
o cetate străjuieşte.
Şi multe alte bogăţii. Care-s munţii
daţi Cel mai
înalt vârf din ei
De Carpaţi e-nconjurată, Celor şapte fraţi Ştii cum se
numeşte?
Care-i numele ce-l
poartă? Ce pe-un
domnitor (Pietrosu)
(Depresiunea Transilvaniei) L-au făcut biruitor?
(Vrancei)
Erau
vulcani aprinşi La
sud Dunărea-i cuprinde, În
vestul ţării-s aşezaţi,
Acuma
ei sunt stinşi. La
nord Timişul se-tinde, În
marmură-s bogaţi,
De
păduri acoperiţi. La
mijloc munţi împăduriţi, Au
nume de poiană,
Numiţi
munţii Numiţi-i
dacă ştiţi. Oare
cum îi cheamă?
Dacă-i ştiţi ! (Munţii
Banatului) (Poiana
Ruscă)
(Munţii Vulcanici)
Aceşti
munţi, se spune, Podiş
în estul ţării este, La
sud, lipit de Subcarpaţi,
Au
metale şi în nume. Câmpie
se mai numeşte Podişul
de-l străbaţi,
(Metaliferi) Din
dealuri este format, Privelişti
pitoreşti,
Numele
lui l-ai aflat? La
tot pasul întâlneşti
(Podişul Moldovei) Numele
lui îl ghiceşti?
Între Dunăre şi mare (Podişul
Getic)
Ce podiş se află oare?
(Podişul Dobrogei)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu